Informatii privind externarea

În functie de evolutia bolii pacientului, medicul curant va stabili data externarii, care va fi comunicată pacientului sau, în anumite situaţii, aparţinătorului, cu o zi înainte sau cel târziu în dimineaţa zilei externării.

Medicul curant completează Biletul de externare şi Scrisoarea medicală în doua exemplare;

un exemplar se ataşează la Foaia de observaţie, iar celălalt se înmânează pacientului / aparţinătorului. Aceştia din urmă vor transmite Scrisoarea medicală Medicului de Familie.

 

Medicul curant va consemna în Biletul de externare şi în Scrisoarea medicală următoarele:

  • diagnosticul de externare;
  • starea pacientului la externare;
  • tratamentul medical pe care pacientul trebuie să îl urmeze;
  • indicaţii privind regimul alimentar şi de viaţă;
  • data următorului control medical.

 

Tipuri de documente care se eliberează pacientului la externare:

  • Bilet de externare;
  • Scrisoare medicală;
  • Certificat de concediu medical (după caz);
  • Adeverinţă medicală (după caz);
  • Reţetă medicală compensată sau simplă (după caz);
  • Bilete de trimitere către alți specialiști sau pentru diverse investigaţii paraclinice (după caz);
  • Referat medical către serviciile de expertiză (după caz);
  • Decont de cheltuieli pentru serviciile medicale primite.

În cazul externarii pacientului la cerere, i se explică riscurile la care se poate expune. În situaţia pacientului minor, riscurile sunt explicate aparţinătorului. Medicul curant consemnează în Foaia de observaţie solicitarea de externare a pacientului, iar acesta (sau aparţinătorul) semnează cu privire la solicitarea externării. Externarea la cerere nu se aplică în cazul bolilor infecţioase transmisibile şi în alte cazuri prevăzute de lege.

 

Urmărirea pentru o perioadă de timp, in conditii ambulatorii, a pacientilor externati

  • Pacientul diagnosticat cu o afecţiune cronică este înregistrat în Registrul de internări.
  • Se eliberează Biletul de externare cu menţionarea urmăririi în ambulatoriu (respectiv dispensarul tbc) a evoluţiei afecţiunii cronice.
  • Se va elibera Scrisoare medicală către medicul de familie cu menţionarea afecţiunii cronice şi planul de tratament.
  • Se va menţiona necesitatea înregistrării pacientului în Registrul de boli cronice şi monitorizarea acestuia.
  • Se va indica obligativitatea prezentării la medicul de familie cu documentele eliberate de spital.
  • Pacientul va primi informaţii scrise despre:
    • afecţiunea de care suferă,
    • planul de tratament,
    • posibile complicaţii,
    • regimul igieno-dietetic,
    • obligativitatea respectării indicatiilor de tratament şi regim,
    • prezentarea de urgenţă la medic (de familie / spital) la orice semn de agravare a bolii.
  • Pacientul va primi de asemnea informaţii despre monitorizarea şi evaluarea afecţiunii, astfel:
    • ritmicitatea prezentării la control la cabinetul de specialitate din ambulatoriul spitalului (respectiv dispensarul tbc),
    • ritmicitatea prezentării pentru internare şi reevaluare a afecţiunii cu efectuarea pachetului de analize în vederea ajustării planului terapeutic,
    • respectarea planului terapeutic şi de viaţa.