Scurt istoric

În anul 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, în timpul în care marele gorjean, Gheorghe Tătărăscu, născut la Poiana ( Gorj ) era Prim-Ministru al României, cu sprijinul soţiei sale, doamna Arethia Tătărăscu, sub patronajul Ligii Naţionale Contra Tuberculozei, terenul situat pe Muntele Măgura Susenilor, cedat de Obştea Valea Susenilor, a fost trecut ca teren de utilitate publică prin Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 18/23.1.1937 urmând ca pe acesta sa fie construit un “Sanatoriu pentru tuberculoşi“.

Amplasat la 22 Km de municipiul Tg- Jiu, la o altitudine de 780 m, în partea de nord - vest a judeţului, intr-o zona calcaroasă cu puternice influenţe mediteraneene , monumentul arhitectural construit sub formă de vapor cu trei etaje, poate fi văzut chiar din zona oraşului Rovinari, aşa cum si-a dorit marele om politic al Gorjului, Gheorghe Tătărăscu să-l poata vedea de la propriul conac de la Poiana.

Bătrânii care au participat la construcţia spitalui şi cunosc pe viu povestea acestuia, spun ca Tătărăscu ar fi cerut arhitecţilor să facă o clădire cu  “atâtea uşi câte zile are un an“ .

Construcţia propriu zisă a început în anul 1937 şi a fost dată in folosinţa în anul 1941. Ea a avut ca model o construcţie din Elveţia, planurile fiind intocmite de arhitectul Viecelli, la construcţie participând meşteri  “italieni“ şi au fost folosiţi muncitori din toata ţara, cât şi forţa  de muncă activă din toate satele din imprejurimi.   

Începerea acestui proiect a însemnat naşterea economică şi culturală a acestei zone, întrucât din proiect au făcut parte şi construcţia Microhidrocentralei de pe Valea Susenilor şi a Uzinei pentru apă din Topliţa .

Condiţiile de lucru erau deosebit de grele întrucat nu erau mijloace auto pentru transportul materialelor de construcţie, acestea fiind cărate cu atelaje trase de boi si cai din Suseni.

Dealtfel, această practică a rămas valabilă mult timp după punerea în funcţiune pentru transportul cărbunelui folosit la centrala termică.

Ca principal material pentru zidărie a fost folosită “piatra de stuf “extrasă din imediata vecinătate a amplasamentului. 

Întreaga zona a evoluat din toate punctele de vedere odată cu deschiderea acestui şantier şi finalizarea lucrărilor, în satul Suseni fiind amplasate difuzoare, montate pe stâlpi prin care se difuzau emisiuni radiofonice şi culturale din Sanatoriu până pe la sfârşitul anilor 1960.

Sanatoriul a fost dat in folosinţă iniţial, cu un nr. de 150 de paturi.

Ca  edificiu, clădirea are forma literei « Y » , cu braţele din faţă larg evazate. Aripile clădirii sunt destinate spitalizării bolnavilor, iar prelungirea ( coada ) literei Y este folosită pentru administraţie la parter, compartiment explorări funcţionale la etajul I şi sala de spectacole la etajul II.

Fiind unitate izolată, odată cu construcţia spitalului s-au construit si anexele:

-          centrala termică, care începând cu anul 1968 funcţionează cu gaze naturale, în toamna anului 2009 fiind complet modernizată;

-           bloc alimentar modernizat din fonduri proprii;

-          spălătorie modernizată prin fonduri Phare;

-          staţie de epurare.

Pentru reabilitarea termică a unităţii, în cursul anului 2009 s-au finalizat proiectele“Canal Termic şi instalaţie termică interioară“ şi “Reabilitarea termică a clădirii spitalului“, proiecte realizate cu cofinanţarea Consiliului Judeţean Gorj şi Ambasada Elveţiei cât şi cu sprijinul deosebit al domnului Preşedinte Ion Călinoiu. În cadrul acestora s-au efectuat următoarele lucrări: înlocuire în totalitate tâmplărie exterioară cu geam termopan şi tâmplărie PVC, realizare izolaţie termică şi finalizare lucrări faţadă, înlocuire în totalitate a centralei termice, canal termic, calorifere şi instalaţii interioare cu ţevi de cupru.

Având în vedere pericolul care îl reprezenta TBC-ul, mulţi dintre primii bolnavi trataţi au devenit salariaţi ai acestuia. Astfel, în arhiva unităţii se regăsesc salariaţi din toată ţara şi chiar din Republica Moldova. Ca ex.: Galaţi, Buzău, Rădăuţi, Dorohoi, Teleorman, Tutova,  Fratostita-Dolj, Focşani, Bucureşti, Govora, Brăila, Muscel, Satu-Mare, Mehedinţi, Buzău, Cahul – Republica Moldova, Prahova, Iaşi, Tulcea,  Alba, Sibiu, Neamţ, Ialomiţa, Hunedoara, Sighet, Tighina.   

Datorită evenimentelor istorice ( cel de-al  II-lea război mondial ), între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale, s-a încheiat un protocol pe timp de 30 de ani, etajul I al clădirii fiind destinat tratării bolnavilor militari. Conducerea sanatoriului din acea perioadă a fost preluată de dr.col. Vija Gheorghe.

După terminarea războiului, numărul bolnavilor de tuberculoză a crescut atingând cifra de 450-500 în anii 1950 – 1952.

Apogeul spitalului este atins în perioada în care se înfiinţeaza secţia de TBC osos şi secţia de chirurgie pulmonară. În aceste secţii şi-au desfăşurat activitatea doctori de renume ai acelor ani, cum ar fi dr. Lila Dimitriu, dr. Nicolae Rusdea - care avea să devină şi directorul spitalului pentru o lungă perioadă de timp.

De-a lungul timpului, în spital şi-au desfăşurat activitatea medici deosebiţi ai acelor timpuri care au fost chiar directori ai acestui spital cum ar fi :

-          dr. Ioan Maruţă,

-          dr. Constantin Popescu,

-          dr. Adrian Becherete,

-          dr. Popescu Longin.       

În anul 1975 unitatea avea în structura 425 paturi.

Spre sfârşitul anului 1976, tuberculoza a cunoscut o scădere semnificativă, în decembrie al acelui an erau spitalizaţi mai puţin de 100 de bolnavi.

Pentru ca acestă unitate să supravieţuiască, a fost necesară transferarea secţiei de tubeculoză din Tg.Jiu şi înfiinţarea altor secţii de profil netuberculos.

Din anul 1978 apar secţiile de bolnavi cronici, recuperare neuromotorie şi boli pulmonare netuberculoase, pentru tratarea bolnavilor de tuberculoză fiind repartizate 200 de paturi.

Până în anul 1973, unitatea a fost în subordinea directa a Ministerului Sănătăţii, fiind de interes republican, finanţată direct de la bugetul de stat. Din anul 1973 a trecut în subordinea Direcţiei Sanitare Gorj ca ordonator de credite secundar, dar cu finanţare tot de la bugetul statului.

După anul 1990 s-a înregistrat o creştere a numărului de bolnavi de tuberculoză, astfel că a fost necesara o nouă reorganizare a sanatoriului, secţiile de alte specialităţi fiind transferate la alte spitale din judeţ, unitatea rămânând cu profil unic, numai pentru tratarea bolnavilor cu afecţiuni pulmonare, având în structură 4 secţii cu 355 paturi.

Începând cu data de 1 Octombrie 2002, prin Ordinul  Ministrului Sănătăţii nr. 722/1.10, sanatoriul se transformă în Spital de Pneumoftiziologie.